Tratament Hernia De Disc Lombară/cervicală

Hernia de disc, cunoscută și sub numele de ruptură a discului intervertebral, este o afecțiune prin care o parte din discul intervertebral se fragmentează și ajunge să comprime rădăcinile nervoase sau măduva spinării aflate în canalul spinal din vecinătatea sa.

Sănătate prin masaj​

Coloana vertebrală este compusă din mai multe vertebre, între care se află discurile intervertebrale. Aceste discuri intervertebrale au în componența lor un nucleu pulpos, format din proteine cu aspect gelatinos, care dau elasticitatea discului și funcționează ca un amortizor. Elasticitatea discului intervertebral ne dă posibilitatea să ne mișcăm, să ne aplecăm înainte, înapoi, sau pe o parte. Nucleul pulpos este înconjurat de un inel fibros strâns, care fixează nucleul și dă stabilitate discului intervertebral.

O altă caracteristică foarte importantă a discului intervertebral este aceea că el, prin intermediul proteinelor cu aspect gelatinos amintite mai sus, are capacitatea de a fixa apa și apoi de a o elibera. Acest lucru îi dă posibilitatea să-și îndeplinească funcția de amortizor.

Când asupra coloanei vertebrale se exercită o presiune, proteinele din nucleul pulpos fixează rapid apa și funcționează ca o perniță elastică, iar când presiunea asupra coloanei scade, ele eliberează rapid apa fixată. Dar pentru realizarea acestui proces de hidratare-deshidratare este nevoie de un anumit interval de timp, iar în cazurile când presiunea asupra coloanei crește prea repede sau prea mult pe unitatea de timp, hidratarea nu mai poate fi realizată la timp și încep să apară leziuni la nivelul discului intervertebral. Așa apar fisurile care duc la apariția herniei de disc.

Există 3 etape în apariția și dezvoltarea herniei de disc

1

Hernierea discului – proteinele din nucleul pulpos pătrund în fisurile inelului fibros. Discul se umfla și depășește vertebrele. De multe ori, în acest stadiu nu sunt afectate nici măduva spinării și nici rădăcinile nervoase, de aceea pot să nu apară simptome.

2

Ruptură de disc – materialul din interiorul nucleului trece de inelul fibros, sunt afectate rădăcinile nervoase și încep să apară simptomele.

3

Fragment liber – o parte din nucleu se rupe și devine fragment liber în canalul vertebral, unde afectează măduva și rădăcinile nervoase. Simptomatologia se agravează mult.

HERNIA DE DISC LOMBARĂ

În faza de început poate fi chiar asimptomatică, dacă nu este afectată cel puțin o rădăcina nervoasă:

  • dureri care încep de la nivel lombar și se extind treptat în unul sau ambele picioare, până la varf
  • furnicături și amorțeli care încep de la nivelul șezutului și se extind de-a lungul piciorului, până în gambă și degete;
  • slăbiciune, care în funcție de gravitatea bolii, poate fi în unul sau în ambele picioare;
  • durere la nivelul feței anterioare a coapsei;
  • sindromul de coadă de cal, care constă în:

– slăbiciune în ambele picioare;
– pierderea controlului vezicii urinare, cu incontinența urinară;
– pierderea controlului colonului și a actului de defecație;
– dereglarea funcțiilor sexuale (la ambele sexe).

HERNIA DE DISC CERVICALĂ

Hernia de disc cervicală prezintă urmatoarele simptome specifice:

  • dureri la nivel cervical, în funcție de discul afectat (faza de început);
  • durerea poate iradia în omoplat, umăr, braț, antebraț și degete;
  • cu agravarea bolii, apar amorțeli în zonele amintite. Se poate ajunge la pareze și tetrapareze (deficit în cele 4 membre);
  • deficit motor;
  • tulburări sfincteriene.

Dacă doriți să aplicați o metoda de tratament naturistă, foarte eficientă și fără efecte adverse, puteți apela cu încredere la centrul nostru de terapie și la metodele noastre de tratament și recuperare – Terapia VEEDA.