Terapia Bowen
Terapia Bowen constituie o descoperire majoră a secolului 21.
Pe lângă faptul că este o descoperire relativ nouă, terapia Bowen este o terapie holistică extrem de eficientă, delicată și neinvazivă, c
e reprogramează organismul pentru a se vindeca pe sine. Este o tehnică terapeutică extrem de profundă și are la bază teoria conform căreia organismul în stare de relaxare totală își activează capacitatea de autovindecare, corpul întorcându-se la setările inițiale. Este un concept nou în manipularea corporală, nu derivă și nu este similară nici unei alte modalități de abordare fizică.
Tehnica a fost concepută în Australia anilor 50 de Thomas Ambrose Bowen, de unde s-a răspândit în întreag
a lume, cei care au încercat-o spunând că metoda lui de tratament este un dar de la Dumnezeu.
La noi în țară această tehnică este predată de domnul Andrew Zoppos, Instructor Superior International, membru onorific pe viață al Academiei de Terapie Bowen din Australia. A instruit cursanți în mai multe țări: Australia, Grecia, Cipru, Germania, Filipine, Ungaria, Bulgaria și continuă să predea aceste cursuri în România.
O ședință durează, în general, între 15-45 de minute. Pacientul este, de obicei, culcat pe o masă de masaj dar se poate folosi orice pat de consultații ori canapea sau așezat pe scaun dacă starea lui de confort o cere. Mișcările sunt delicate, efectuate cu degetele asupra mușchilor și țesutului conjuctiv, fie
direct pe piele sau peste o îmbrăcăminte ușoară. O ședință cuprinde una sau mai multe proceduri, fiecare dintre acetea fiind compuse din câteva seturi de mișcări. Există anumite pauze între seturile de mișcări ce oferă corpului timpul necesar pentru prelucrarea informațiilor primite și declanșarea procesului de autovindecare. Pauza dintre ședinte: 7 zile.
În loc să se adreseze unei singure afecțiuni, Tehnica Bowen se adresează întregului corp și reinstalează echilibrul prin intermediul sistemului nervos vegetativ(SNV).
Vindecarea are loc doar când SNV trece de la dominanta simpatică (în regim de ’’luptă-fugă’’ ) la dominanta parasimpatică (în regim de „odihnă, relaxare, reparare”). Pe lângă reechilibrarea SNV, mișcările Bowen pot reseta corpul pentru a se autovindeca prin intermediul sistemelor: nervos și endocrin.
Majoritatea mișcărilor se aplică pe originea, inserția, ori pe pântecul mușchilor unde sunt localizați receptorii ce informează SNV asupra stării de tensiune sau întindere a țesuturilor musculo-tendinoase.
Unele mișcări Bowen antrenează reflexele spinale viscero-somatice și produc, în consecință, reacții asupra organelor interne prin stimularea pielii, mușchilor și nervilor.
Majoritatea mișcărilor se uprapun punctelor de acupunctură, unele trecând chiar peste 2-3 meridiane. Suprapunerea acestor două sisteme ar putea explica componenta vibrațională extrem de puternică a tehnicii și efectele sale asupra organelor interne.
Unele proceduri Bowen activează drenarea limfatică, stimulând sistemul imunitar.
Este activat procesul de detoxifiere, îmbunătățindu-se capacitatea organismului de a funcționa optim la nivel celular.
Există 4 mișcări miraculoase: mișcări de urgență ce se aplică în timpul ședinței ca parte dintr-o procedură , dar în cazuri de șoc (emoțional, hemoragic, traumatic etc.) sau urgențe, se pot aplica numai aceste 4 mișcări. Asta înseamnă că, aflându-te lângă o persoană care a suferit un astfel de șoc și aplincându-i aceste 4 mișcări de urgență, dispare șocul din memoria celulară. Există cazuri documentate în care aceste mișcări au oprit hemoragii masive sau au trezit pacienți în stare de inconștiență.
Tehnica Bowen e potrivită și folositoare oricui, de la nou-născut la persoane vârstnice, persoane cu dizabilități, sportivi, femei însărcinate. Poate ajuta la recuperare în cazul multor afecțiuni, de la traumatisme la boli cronice, în funcție de capacitatea de autovindecare a fiecărui organism.
Unele dintre afecțiunile care răspund favorabil:
– afecțiuni neurologice: Parkinson, sechele după accident vascular cerebral
– probleme digestive și intestinale, diabet
– fibromialgie și Sindromul oboselii cronice
– dereglări hormonale și menstruale, infertilitate
– dezechilibre emoționale, stres, depresii
– afecțiuni sau dezechilibre ale organelor interne
– migrene și dureri de cap
– afecțiuni ale tractului respirator, rinite alergice, alergii
– dereglări ale sistemului imunitar și boli autoimune, scleroză multiplă
– afecțiuni scheleto-musculare și articulare: afecțiuni cervicale, dureri la nivelul șoldurilor, genunchilor, gleznelor, dureri în zona centurii pelviene, dureri de spate, sciatică etc.