Presopunctura

Punctele de presopunctură sunt puncte asupra cărora se aplică o presiune, timp de 15-30 de secunde, cu degetele pentru a obține beneficii pentru sănătate. Acțiunea presopuncturii nu a fost încă dovedită și este considerată o formă de medicină alternativă, dar care nu este aprobată de FDA (Food and Drug Administration). Presopunctura își are originea în medicina chineză antică, încă din anul 2000 î.Hr., conform Scolii Medicale de la Harvard.

Pe suprafața întregului organism uman există o multitudine de puncte de presiune, fiind cunoscute complet doar de specialiștii în presopunctură. Există câteva zone principale, care odată stimulate asigură o ameliorare rapidă a unor simptome frecvent întâlnite:

1. Cap - Acționarea punctelor de presiune pe sau în jurul capului poate ameliora o varietate de boli din organism

Pentru a ameliora rapid o durere de cap apăsați cu degetul mare în partea de mijloc a fiecărei sprâncene, chiar deasupra ochiului, timp de maxim un minut. 
Pentru a elibera senzația de tensiune craniană cauzată de sinusuri, apăsați pe fiecare parte a nasului în partea de jos a nărilor. 
Calmarea durerilor de cap, asociate cu durerile de dinți, se face prin apăsarea ușoară pe ambele părți ale maxilarului, chiar sub urechi, în punctul în care maxilarul se întâlnește cu craniul. 
Simptomele de răceală și gripă pot fi ameliorate dacă presați ușor porțiunea din spatele gâtului, unde se întâlnesc ultimele vertebre ale coloanei vertebrale

2. Mâini - Punctele de presiune existente pe mâini reprezintă un mod discret de a ameliora durerile organismului

Stările de greață și vărsăturile pot fi calmate prin apăsarea porțiunii dintre degetul mare și arătător sau prin presiunea ușoară asupra interiorului încheieturii mâinii. 
Prin apăsarea părții de jos a încheieturii mâinii, imediat sub degetul mare, pot fi calmate crizele de claustrofobieastmul bronșic și alte boli respiratorii
Tusea poate fi calmată cu ușurință prin presarea unui punct situat la cinci centimetri de încheietura mâinii, pe partea de sus a brațului, alineat cu degetul mijlociu. 

3. Picioare - Presarea mai multor puncte de la nivelul picioarelor ameliorează tensiunea din diverse zone ale corpului

Prin apăsarea tălpii piciorului, în zona din spatele degetelor, pot fi calmate durerile de cap
Dacă se presează zona dintre gleznă și tendonul lui Ahile vor fi ameliorate durerile de spate mai puțin intense. 
Sângerarile nazale pot fi stopate prin presiunea exercitată asupra zonei dintre al doilea și al treilea deget, în partea de sus a piciorului. 
Problemele de prostată și cele rectale pot fi ameliorate prin apăsarea parții exterioare a piciorului, chiar la nivelul proeminenței formate de degetul mic de la picior. 

Presopunctura pentru calmarea durerilor

Potrivit credinței populare, punctele specifice presopuncturii blochează energia, fapt care conduce la apariția a diferite tulburări de sănătate. Indiferent de modul de acțiune, important este că atunci când aceste puncte sunt stimulate, durerea și disconfortul sunt ameliorate. Potrivit studiilor, eliberera acestor puncte de energie diminuează stresul și asigură o stare de bine întregului organism.

1. Durerile de cap
Adesea, tratamentul acestor dureri constă în administrarea de calmante care pot avea efecte secundare atunci când sunt folosite pe termen lung. Presopunctura este o metodă naturală de autoîngrijire care poate fi utilă în ameliorarea acestui tip de disconfort. Deoarece nu există suficiente dovezi care să susțină acțiunea acestei proceduri, contactați medicul dacă suferiți de dureri de cap de mai multe ori pe săptămână, dacă luați calmante zilnic sau dacă este necesar să folosiți mai multe tipuri de medicamente pentru calmarea durerii, dacă mișcările gâtului sunt dureroase, dacă aveți febră și dacă simptomele se agravează.

Punctul de pe mână – Un punct a cărei presiune ajută la ameliorarea durerilor de cap este situat între degetul mare și degetul arătător de la mână. Această zonă este una dintre cele mai des stimulate în acest sens. Folosiți și cealaltă mână și apăsați pentru câteva minute acest punct. Țineți degetele răsfirate și strângeți porțiunea de piele cu degetul mare și cel arătător de la mâna opusă. Apăsați 15-30 de secunde până când sensibilitatea se estompează. Repetați la mâna cealaltă. Nu stimulați acest punct dacă sunteți însărcinată.

Punctul de la încheietura mâinii – Un alt punct de presiune pentru durerile de cap este situat pe antebraț, chiar deasupra încheieturii mâinii. Țineți mâna întinsă și măsurați cinci centimetri deasupra cutelor de la încheietura mâinii, aproximativ trei lățimi de deget, pentru a localiza punctul dintre cele două oase ale mâinii. Masați și apăsați între 15-30 de secunde cu mâna opusă până când se diminuează sensibilitatea. Repetați acest procedeu și la brațul opus.

Punctul de la cap – Al treilea punct de presiune care ar putea ameliora durerile de cap este situat în partea din spate a capului, la baza craniului. Stând întins puneți mâinile în ambele părți ale capului; țineți degetele la baza craniului, la doi centimetri de linia mediană a gâtului, apăsați și masați aceste zone cu ambele degete cu mișcări circulare, timp de 1-2 minute.

2. Durere de stomac
Durerile de stomac sunt inconfortabile. Pentru ameliorarea acestora se va aplica presiune asupra punctului localizat la mijlocul încheieturii mâinii, deasupra acesteia. În acupunctură, acest punct este cunoscut sub denumirea de P6. Acest punct este localizat între două tendoane și este destul de sensibil, din acest motiv trebuie evitată aplicarea unei presiuni prea mari. Este legat de durerile de cap, greață și febră.

3. Dureri generale
Conform specialiștilor, apăsarea punctului de presiune dintre degetul mare și arătător este benefică pentru cele mai multe dintre problemele de sănătate localizate de la talie în jos. Pentru ameliorarea durerilor generale puteți exercita o presiune și asupra unui alt punct, situat pe partea interioara a piciorului , la aproximativ o lățime de mână deasupra osului gleznei. În același scop, presați în mod constant punctul din spatele osului gambei (tibia).

4. Dureri de urechi
Durerile de urechi sunt chinuitoare pentru toți pacienții. Prin masarea zonei din jurul părții anterioare a urechii și mai jos de lobul acesteia, dar și prin presopunctură, contribuiți la calmarea durerilor. Dacă veți utiliza această tehnică la copii, aveți grijă să nu aplicați o presiune prea mare, care să conducă la amplificarea durerii și a disconfortului. Acupresura nu înlocuiește tratamentul medical, ci este un instrument care ajută la ameliorarea durerilor.

Presopunctura pentru calmarea durerilor sinusale

Presiunea aplicată blând, dar ferm, cu vârful degetelor asupra unor puncte de la nivelul feței și a corpului ajută la ameliorarea simptomatologiei sinuzitei, de congestie nazală sau răceală. Prin presopunctură, disconfortul la nivelul sinusurilor poate fi ameliorat; cu toate acestea, pentru tratarea infecției sinusurilor și pentru a preveni agravarea acesteia trebuie să consultați medicul specialist. 

– Puncte de presiune în apropierea ochilor – Potrivit cercetătorilor, există mai multe puncte de presiune la nivelul feței care pot ajuta la diminuarea durerii provocate de sinuzită, dar și a manifestărilor de gripă și răceală. Deasupra nasului, între sprâncene, există două puncte a căror presiune are efect în ameliorarea congestiei nazale și a durerilor de cap frontale. Un alt punct care reduce tensiunea ocularăinflamația sau rinoreea se află în partea de jos a pomeților, chiar în dreptul pupilelor. Prin apăsarea celui „de-al treilea ochi” care se află între sprâncene, în zona în care „rădăcina” nasului întâlnește fruntea, se pot calma durerile și senzația de congestie la nivelul capului și nasul înfundat. 

– Puncte de presiune lângă nas – Acestea au rolul de a ameliora durerea provocată de congestia nazală și sinusuri, iar unele sunt situate chiar în exteriorul nărilor. Altele sunt poziționate chiar pe nări, la baza osului nazal. Pentru a presa aceste puncte prindeți pur și simplu cu degetele partea de sus a nării. 

– Puncte de presiune din zona mâinilor și a brațelor – În aceste zone există trei puncte care ajută la ameliorarea simptomelor de sinuzită și calmează durerea sinusurilor. Primul punct este situat pe partea interioară a mâinii, puțin mai sus de încheietură, de-a lungul degetului mare; următorul se află chiar la baza unghiei degetului mare.

Presopunctura pentru ameliorarea congestiei

Presopunctura încearcă să echilibreze fluxul de energie care circulă prin meridianele din organism. Aceste meridiane funcționează pe aceleași principii de acupunctură sau alte modalități asiatice medicale. Dacă simptomele de congestie persistă sau sunt însoțite de febră, consultați un medic. Dacă doriți să ameliorați o durere de cap provocată de sinuzită sau nasul înfundat, puteți încerca să aplicați presiune pe unele din punctele cheie.

– Partea exterioară a încheieturii – Acoperiți o mână cu cealaltă, orientând degetele spre încheietură; ținându-le lipite. Cu vârful degetelor trebuie să atingeți partea de jos a încheieturii și să simțiți o adâncitură ușoară între tendoane (cam pe la mijlocul părții exterioare a încheieturii). Aplicați o presiune asupra acestui punct pentru a ameliora congestia cauzată de sinuzită.

– Articulația degetului mare – Strângeți pumnul, lăsând degetul mare în exterior. Chiar la baza degetului mare veți simți o adâncitură ușoară între tendoane; aplicați o presiune în această zonă cu degetul mare de la cealaltă mână pentru a ameliora congestia.

– Spatele capului – În spatele capului, de-o parte și de alta a coloanei vertebrale, există două puncte de presiune. Prin apăsarea puternică în această zonă ar trebui să simțiți cum se declanșează drenajul sinusurilor înfundate. Puteți masa tendoanele, cu mișcări jos-sus, pe fiecare parte a coloanei vertebrale, pentru a stimula drenajul în continuare. 

– Obraz – Pentru ameliorarea durerii, apăsați cu putere zonele unde părțile exterioare ale nasului se întâlnesc cu fața. De asemenea, presarea punctului care poartă denumirea de „cel de-al treilea ochi” (situat între ochi, între sprâncene) ajută la ameliorarea durerii sinusurilor.

– Piept – Pentru ameliorarea congestiei de la nivelul pieptului, aplicați o presiune pe adâncitura dintre stern și claviculă.

Presopunctura pentru ameliorarea depresiei

Presopunctura este o artă antică, care stimulează abilitățile de vindecare ale organismului prin aplicarea unei presiuni uniforme asupra anumitor puncte de pe corp. În ciuda logevității sale, această practică terapeutică a fost explorată doar recent de către cercetători. Totuși, maeștri presopuncturii (sau acupresură sau reflexologie), consideră că folosind doar puterea atingerii poate fi restabilit și echilibrat fluxul de energie naturală din organism. De asemenea, se prespune că tehnica poate fi folosită cu succes în cazul depresiei.

Cum se aplica presiunea?
Presiunea este exercitată cu ajutorul degetului mijlociu, încet, până la trei minute. Fără să masați zona, mențineți o presiune fermă până când simțiți durerea. Degetul mare va fi aplicat atât lent, dar și ferm, până când se simte pulsul sub acesta (până când fluxul de sânge se intensifică în acea zonă).

St 36 – Punctul celor trei mile
Unul din cele mai cunoscute puncte de presiune, a cărui apăsare tratează depresia, este situat pe partea din față a piciorului. Situat la 5 cm în jos de rotulă și un 2 cm în lateralul tibiei, stimularea acestui punct ajută la ameliorarea depresiei și a starilor de oboseală

GV19, GV20, GV21 – Puncte localizate în zona capului
GV 20 este localizat în partea posterioară a creștetului capului și poate fi depistat prin plasarea degetului mare al mâinii drepte în dreptul vârfului urechii drepte și plasarea degetului mare al mâinii stângi în dreptul vârfului urechii stângi. Apoi mișcați vârful degetelor spre partea de sus a capului. GV 20 este situat la aproximativ două degete de partea de sus a cavității care se formează la baza capului. 

În aceeași zonă, dar un centimentru mai spre interior, este situat GV 19. 
GV 21 este situat cu un centimetru în fața (în partea de sus) lui GV20. 
Aplicați o presiune constantă și fermă asupra acestor puncte. Relaxarea și respirația profundă vor ameliora anxietatea și depresia.

B10 – Stâlpul divin
Pe partea posterioară (din spate) a capului, la baza craniului există mai multe puncte asupra cărora se poate exercita presiune, în scopul relaxării și a înlăturării stresului emoțional specific depresiei. Punctele B10 sunt situate la aproximativ un centimetru de-o parte și de alta a marginii adânciturii de la baza craniului; se află pe mușchii care încadrează coloana vertebrală, de o parte și de alta a acesteia.

GB20 – Balta vântului
Tot la baza craniului, aceste două puncte sunt situate în adânciturile provocate de cei doi mușchi mari ai gâtului. Se afla la aproximativ un centimentru mai sus de punctele B10, în partea de sus a cavității goale de la baza craniului. Apăsarea acestora va contribui la ameliorarea depresiei, tensiunii gâtului, durerilor de cap și iritabilității.

Presopunctura pentru ameliorarea durerilor de urechi

Presopunctura poate ajuta la ameliorarea sau chiar la rezolvarea durerilor de urechi. Tehnica poate fi folosită pentru diferite tulburări de la nivelul urechilor, inclusiv al disfuncției trompei lui Eustachio. Dacă simptomele nu se ameliorează nu neglijați consultația de specialitate!

Teorie
Conceptul de puncte de presiune provine de la teoriile medicale din est, conform cărora energia sau qi o extragem din mediul exterior și o primim prin intermediul apei, hranei și aerului. Un corp sănătos atrage qi din abundență și circulă liber de-a lungul meridianelor corpului. Bolile, leziunile sau stresul pot bloca qi-ul. De-a lungul meridianelor se află anumite puncte de presiune sau zone localizate sub piele; prin stimularea acestora va fi eliberat și se va restabili fluxul energiei qi.

Tipuri de presopunctură
Există patru discipline de bază care au evoluat, având la bază utilizarea punctelor de presopunctură. 
Presopunctura poate fi utilizată ca prim ajutor în durerile de urechi care se instalează brusc. Un masaj shiasțu sau un practicant de shin jin vă pot ajuta să identificați cauza durerii de ureche prin identificarea și tratarea oricăror blocaje de energie. Acucise este o forma de auto-tratament care implică manipularea unor combinații de puncte și masaj pentru a maximiza fluxul de qi.

Localizarea punctelor de presopunctură pentru durerile de urechi

Generalități
Auto-tratamentul durerilor de urechi este ușor, din momentul în care localizați punctele de presiune. Utilizați o hartă sau o diagramă a acestora pentru a identifica locația punctului pe care doriți să-l presați. Odată ce știți cu aproximație unde este punctul, încercați să îl identificați pe dvs. Veți ști că ați găsit un punct de presiune atunci când veți simți zona pe care o apăsați mai sensibilă decât țesutul care o înconjoară.

Tehnici
Există două tehnici de bază pe care le puteți folosi pentru a elibera qi-ul stagnant și pentru a stimula fluxul de energie. În timp ce apăsați punctul ușor, dar ferm, masați zona cu degetul în sensul acelor de ceasornic. Nu practicați alte mișcări și nu apăsați în alte zone! Încercați să mențineți o presiune ușoară și constanță. Această acțiune se numește dispersia punctului și ajută la eliberarea și îndepărtarea vechilor energii. Apăsați apoi pe zona respectivă pentru tonifiere sau consolidare: acțiune care atrage energia în punctul respectiv. Pentru a obține un efect maxim alternați dispersia cu tonifierea. 

Exercițiu
Localizați cele trei puncte energetice importante care se află în adânciturile naturale ale craniului, chiar la nivelul urechilor. Găsiți punctul din mijloc apăsând ușor cu degetul în dreptul urechii. Punctul pe care îl căutați este reprezentat de scobitura care se formează pe măsură ce deschideți tot mai larg gura. Al doilea punct se află în partea de jos a punctului din mijloc, către lobul urechii, iar al treilea este la aceeași distanță, dar deasupra punctului din mijloc. Utilizați tehnica de dispersie a energiei (masarea punctului în sensul acelor de ceasornic) și alternați-o cu tehnica de tonifiere (apăsând ferm punctul până când zona își diminuează sensibilitatea).

Localizarea punctelor de presopunctură pentru durerile de spate

Generalități
Durerile de spate sunt frecvent întâlnite, iar cel mai mare inconvenient în cazul acestora este faptul că determină restrângerea activităților zilnice ale celui în suferință. Medicina tradițională chineză prin presopunctură ajută la videcarea acestor dureri; totuși, aceasta nu înseamnă că acupresura înlocuiește terapiile medicale convenționale.

Teorie
În organism există o interconectare a canalelor energetice (meridianelor), conform medicinei tradiționale chineze. Aceste trasee alimentează fiecare organ al corpului. Atunci când fluxul de energie sau qi este blocat apar simptome de boală, inclusiv dureri musculare. Presopunctura dispersează qi-ul blocat și stimulează energia să circule din abundență; astfel, are loc ameliorarea durerilor.

Cauze
Potrivit medicinei chineze, cauzele durerilor de spate pot fi diferite de cele stabilite de medicul specialist. Persoanele în vârstă care suferă de o boală cronică prezintă un nivel scăzut de energie; iar prin expunerea la temperaturi joase organismul poate pierde și mai mult din nivelul de energie deja scăzut. Totodată, nivelul de energie scade și din cauza epuizării fizice, în special prin activitate sexuală excesivă; astfel, pacientul este expus în continuarea durerilor de spate. 

Studii
Conform studiilor, realizate de medici din Marea Britanie, presopunctura poate trata cu succes durerile de spate și poate restabili mobilitatea. După identificarea punctelor de presopunctură, apăsați ferm și masați cu mișcări circulare. Probabil că va fi nevoie să realizați acest lucru mai mult de un minut sau până când veți observa primele efecte pozițive.

Exercițiu
Pentru diminuarea durerilor de spate, acționați punctele sacrale care stau la baza coloanei vertebrale. O serie de puncte sunt situate la intersecția dintre coloana vertebrală și pelvis. În cazul durerilor de spate din zona lombară, apăsați punctul B54 situat în centrul spatelui genunchiului. Stați întins pe spate cu genunchii îndoiți; puneți degetele în centrul cutelor din spatele fiecărui genunchi și apăsați pe acestea timp de un minut. Repetați exercitiul de cel puțin 3 ori pe zi.

Punctele de presiune care diminuează crampele menstruale

Majoritatea femeilor suferă de crampe menstruale mai mult sau mai puțin grave. Chiar și medicii ginecologi recomandă presopunctura pentru calmarea acestora. Potrivit studiilor, combinarea presopuncturii cu un calmant ajută la reducerea semnificativă a durerii. 

Punctul Bigger Rushing (Lv3)
Punctul este situat între degetul mare de la picior și degetul următor. Apăsați ușor cu indexul în porțiunea dintre oasele celor două degete, un centimetru mai sus spre picior, timp de un minut. Creșteți presiunea pe măsură ce vă simțiți mai confortabil. Repetați mișcarea, alternativ, la un picior și celălalt sau încercați să exercitați presiunea la ambele picioare, concomitent.

Punctul Sacrum
Apăsarea acestui punct va avea drept rezultat relaxarea uterului. Pentru a presa acest punct s-ar putea să aveți nevoie de ajutorul unei alte persoane. Punctul sacrum este situat la intersecția dintre coloana vertebrală lombară și coccis. Identificați această zonă și aplicați într-o primă fază o presiune ușoară, iar apoi creșteți intensitatea apăsării până la un nivel la care vă simțiți confortabil și nu intervine senzația de durere.

Punctul Grandfather Grandson
Punctul Grandfather Grandson este unul din cele mai importante puncte deoarece ajută la calmarea oricărui tip de durere menstruală. Acest punct este localizat la nivelul piciorului, în zona în care degetul mare întâlnește piciorul. Aplicați o presiune moderată cu ajutorul degetului mare ale mâinii, la nivelul articulației, la aproximativ 2 cm de-a lungul osului, către gleznă.

Punctul Returning
Poartă această denumire deoarece se presupune că prin activarea sa, menstruația va reveni la un ritm normal, iar crampele menstruale sunt calmate. Așezați-vă degetele în zona pubiană, deasupra organelor genitale și apăsați ușor până când simțiți osul pubian. Deplasați degetele aproximativ un centimetru deasupra osului pubian și apoi apăsați punctele corespunzătoare aflate la două lățimi de deget, pe fiecare dintre părți.